Review apa micelară Garnier. Ce este apa micelară?

Nu am suportat niciodată laptele demachiant care mereu mi s-a parut prea gras. Plus că trebuia tot timpul să am încă un produs special pentru ochi, pentru că ma usturau ochii îngrozitor. Așa că într-o zi când am rămas fără demachiant am decis să încerc și eu renumita apă micelară.

Cred că cea mai mare întrebare este ce este și cum acționează această apă micelară despre care vorbește toată lumea?

Apa micelară este o soluție lichidă alcătuită din niște molecule mici denumite micele.  Dr. Debra Luftman spune că micelele sunt atrase de murdarie, impuritati si ulei, si indeparteaza impuritatile fara sa usuce pielea. Astfel, avantajul apei micelare este că poate curăța pielea în profunzime, având capacitatea de a atrage atât moleculele de apă cât și cele de ulei. Acest lucru se explică prin structura moleculară a micelelor, acestea având un capăt hidrofil, care atrage apa, și un capăt hidrofob, care se poate lega de structurile uleioase.

Ce apă micelară cumpărăm și cum se folosește?

Majoritatea producătorilor au mai multe tipuri de ape micelare în funcție de nevoile tenului. Astfel este indicat să luăm o apă micelară adecvată tenului nostru. Așadar vestea bună este că și persoanele cu pielea foarte sensibilă pot folosi acest produs. Majoritatea, dacă nu toate, sunt hipoalergenice, producătorii eliminând din compoziția lor elementele care pot declanșa reacții alergice.

Apa micelară se folosește în special pentru demachiere. Se aplică pe dischete demachiante pănâ când acestea se îmbibă bine. Apoi se curăță tenul până când discheta rămâne curată. În funcție de cât de mult ne-am machiat într-o zi, pot fi necesare mai multe aplicări. De exemplu eu o folosesc de 2-3 ori. Un alt avantaj al apelor micelare este că acestea nu necesită clătire după folosire. Astfel timpul pentru demachiere este scăzut foarte mult și nu mai avem nici o scuză să nu ne mai demachiem seara, chiar dacă am avut o zi lungă, pentru că nu avem nevoie decât de sticluța cu apă micelară și niște dischete.

Este indicat să utilizăm apa micelară și dimineața pentru a ne curăța tenul și a îndepărta excesul de sebum și resturile cremei de noapte care este mai grasă. De asemenea, o putem folosi și ca loțiune tonică după ce ne spălăm fața. Ce trebuie menționt este că apele micelare au și capacitatea de a hidrata tenul (există chiar unele cu o compoziție specială pe care s-a pus accentul în acest sens – de exemplu Hydrabio de la Bioderma).

Deci, ce concluzii putem trage:

  • curăță, tonifiază și hidratează tenul
  • produs foarte eficient, curățând tenul în profunzime și eliminând chiar și particulele uleioase
  • demachiază chiar și produsele mai rezistente sau waterproof
  • se folosește cu ușurință și nu este nevoie să insistăm cu frecatul și astfel scade riscul apariției iritațiilor
  • poate fi folosită pe pielea sensibilă
  • poate fi folosită și la nivelul ochilor, și astfel nu mai avem nevoie de un produs în plus special pentru ochi
  • NU necesită clătire după aplicare

Ce am încercat?

Prima apă micelară pe care am cumpărat-o a fost renumita apă micelară de la Garnier, varianta pentru ten sensibil. Trecând de la lapte demachiant la o „apă de ploaie” cum credeam eu, am rămas total surprinsă de eficiența ei. A fost minunată. Ce vă pot povesti despre această apă micelară:17036064_1447362968631409_800171203_o

  • vine la un preț destul de avantajos chiar și în varianta mare ed 400 ml, care vă va
    ajunge surprinzător de mult timp
  • nu are parfum, fiind destinată tenului sensibil. Astfel poate fi folosită și de persoanele cu nasul sensibil
  • își face treaba destul de bine și puteți observa asta mai ales dacă o folosiți dimineața și o să observați ce era pe tenul vostru pe care îl credeați curat
  • nu m-au usturat ochii deloc după folosire, dar nici nu am fost extrem de încântată de cum se descurca cu îndepărtarea eyelinerului (trebuia să insist, lucru care nu îmi plăcea deloc fiind vorba de zona sensibilă a ochilor)

Aș fi vrut să încerc și varianta bifazică, pentru că este mai lăudată, și teoretic ar trebui să aibă o capacitate mai mare de curățare. Doar că am găsit între timp apa micelară perfectă despre care o să vă vorbesc într-o altă zi, și la care nu voi renunța, așa că am renunțat la testat ape micelare. Dar aștept părerile voastre în legătură cu ele. Care este apa micelara pe care o preferați?

Anunțuri

Un gând despre “Review apa micelară Garnier. Ce este apa micelară?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s